Premiul Nobel pentru Medicină din 2025 a fost acordat unui trio de oameni de știință – doi americani și un japonez – pentru descoperirea modului în care sistemul imunitar ne protejează de mii de microbi diferiți care încearcă să ne invadeze corpurile.
Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi vor împărți premiul „pentru descoperirile lor fundamentale legate de toleranța imună periferică”, a anunțat luni Comitetul Nobel, la o ceremonie desfășurată la Stockholm, Suedia.
Laureații au identificat „celulele T reglatoare”, care funcționează asemenea unor agenți de securitate ai sistemului imunitar și împiedică celulele imunitare să atace propriul nostru corp.
„Descoperirile lor au fost decisive pentru înțelegerea modului în care funcționează sistemul imunitar și de ce nu dezvoltăm cu toții boli autoimune grave”, a declarat Olle Kämpe, președintele Comitetului Nobel.
Descoperirile făcute de Mary E. Brunkow, născută în 1961, de Fred Ramsdell, în vârstă de 64 de ani, și de Shimon Sakaguchi, în vârstă de 74 de ani, ‘‘au pus bazele unui nou domeniu de cercetare și au stimulat dezvoltarea de noi tratamente, de exemplu pentru cancer și boli autoimune”, a declarat comisia de acordare a premiului, într-un comunicat.
Mary E. Brunkow și Fred Ramsdell sunt din Statele Unite, iar Shimon Sakaguchi este din Japonia.
După atribuirea premiului pentru medicină, sezonul Nobelurilor continuă cu Premiul Nobel pentru Fizică, pe 7 octombrie, urmat de premiul pentru chimie, pe 8 octombrie, înainte de premiul pentru literatură, pe 9 octombrie, și de premiul pentru pace, pe 10 octombrie, singurul decernat la Oslo.
Premiul Riksbank Sveriges în Științe Economice va fi anunțat în data de 13 octombrie.
Premiile vor fi înmânate laureaților în cadrul unei ceremonii speciale ce va fi organizată la 10 decembrie, ziua morții lui Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.
Premiul constă într-o diplomă, o medalie de aur și un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze (aproape un milion de euro).
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




