ULTIMA ORĂ – ANM avertizează: Județul Sibiu, sub cod galben de vijelii și averse abundente

Cele mai citite

Județul Sibiu se află miercuri sub incidența unui cod galben de vreme severă, emis de meteorologi, avertizarea fiind valabilă între orele 10 și 23.

Sunt așteptate intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și, pe alocuri, căderi de grindină.

Potrivit prognozei, rafalele de vânt vor atinge în general viteze de 50-70 km/h, iar în unele zone pot depăși 80 km/h.

În același timp, instabilitatea atmosferică se va accentua pe parcursul zilei, existând riscul producerii unor furtuni de scurtă durată, dar intense.

Publicitate

Sibiul se numără printre județele din Transilvania unde sunt prognozate averse însemnate cantitativ.

În intervale scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă pot ajunge la 15-30 de litri pe metru pătrat, iar izolat pot depăși 40 l/mp.

Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.

Meteorologii recomandă populației să evite deplasările în timpul fenomenelor meteo intense, să nu se adăpostească sub copaci sau în apropierea stâlpilor de electricitate și să fixeze obiectele care pot fi luate de vânt.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, deoarece vizibilitatea poate fi redusă în timpul ploilor torențiale, iar carosabilul poate deveni alunecos.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

UE schimbă regulile pentru zborurile cu avionul: bagaj de mână inclus, despăgubiri mai ușor de obținut și locuri gratuite pentru copii

Uniunea Europeană a adoptat un nou pachet de reguli privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul. Noile prevederi aduc...

Știri pe același subiect