Duminică, cele trei persoane care au furat cablul de cupru care alimenta linia de tramvai din zona Pădurii Dumbrava au fost prezentați instanței.
Magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de tânărul în vârstă de 25 de ani din Mediaș, iar pentru ceilalți doi sibieni s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Vă reamintim faptul că sâmbătă dimineața, la ora 3.30, în cadrul unei acțiuni organizate de către Poliția Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, în municipiul Sibiu, pe Drumul Județean 106 A, polițiștii au depistat în flagrant 3 persoane care au tăiat aproximativ 240 de metri de cablu de cupru.
Este vorba despre 3 bărbați de 17, 23 și 25 de ani, domiciliați în Sibiu și Mediaș, care au tăiat cablul ce alimenta cu energie electrica linia de cale ferată a tramvaiului din zona Pădurii Dumbrava și l-ar fi depozitat într-un autoturism cu care se deplasau.
„Totodată, cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au identificat un clește și o pereche de mănuși textile, pe care bărbații le-ar fi folosit la săvârșirea infracțiunii.
În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigatii Criminale s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu”, a precizat, sâmbătă, Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




