ULTIMA ORĂ: ATV răsturnat pe un deal, lângă Boița! Accident GRAV cu doi răniți

spot_img
Cele mai citite

Un accident cu ATV-ul s-a produs, sâmbătă după amiaza, în apropiere de Boița, unde două persoane, printre care un copil de numai 12 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce vehiculul s-a răsturnat pe un deal.

La fața locului au intervenit două echipaje ale Ambulanței Sibiu. Ambele victime au suferit traumatisme și au fost transportate la unități medicale din Sibiu, în stare stabilă.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, una dintre victime este un bărbat în vârstă de 26 de ani, care a suferit fracturi la nivelul membrelor superioare.

Copilul de 12 ani a fost diagnosticat cu traumatism facial și fractură de piramidă nazală.

„Două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, unul cu medic și unul de tip B (as.medical),au intervenit în afara localității Boița(pe un deal din apropiere), la un accident unde un ATV s-a răsturnat.

Echipajele sosite la fața locului au asistat medical două victime,un bărbat în vârstă de 26 de ani care a suferit fracturi ale membrelor superioare și un minor în vârstă de 12 ani, care a suferit traumatism facial cu fractura de piramida nazală.

După imobilizare și administrarea tratamentului victimele au fost transportate la UPU Sibiu, respectiv CPU Luther, conștiente, cooperante în stare stabilă”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

FOTO: Arhivă

Știri pe același subiect

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Gripa a ajuns la Sibiu! Primul caz confirmat de virus gripal A și aproape 2.000 de infecții respiratorii într-o singură săptămână

Sezonul de supraveghere a gripei și infecțiilor respiratorii 2026–2027 a început oficial la finalul lunii septembrie, iar primele date...

Știri pe același subiect