9.1 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

ULTIMA ORĂ: Bărbatul snopit în bătaie într-o casă de pe strada Moldoveanu a murit la spital

Cele mai citite

Bărbatul snopit în bătaie, în noaptea de duminică spre luni, pe strada Moldoveanu din Sibiu, a decedat la Spitalul Județean Sibiu.

Acesta a fost transportat în stare foarte gravă la spital după ce mai multe persoane au intrat în casa lui, l-au bătut și i-au furat mai multe bunuri.

Reprezentanții Spitalului Județean Sibiu au anunțat, marți seara, decesul bărbatului.

„Din păcate, desi medicii au făcut tot ce era posibil ca să-i salveze viața, pacientul a decedat în cursul acestei seri. Pe această cale transmitem condoleanțe familiei”, a transmis spitalul.

Publicitate

Vă reamintim faptul că luni dimineața, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns fără drept într-un imobil din municipiul Sibiu.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a constatat că, la aceeași dată, în jurul orei 2.30, persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul în cauză, l-ar fi agresat fizic pe proprietar și ar fi sustras mai multe bunuri.

Victima, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință”; spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect