UPDATE: CFR a anunțat că a convenit cu CFR Călători asupra unui angajament comun pentru stingerea datoriilor restante, de aproape 80 de milioane de lei.
CFR a transmis faptul că circulația trenurilor este reluată după programul obișnuit, astfel că trenurile suspendate până acum revin în circulație.
Înțelegerea include și compensarea creanțelor reciproce, pe lângă plățile în conturile CFR S.A. Compania a mai informat că are datorii de 200 de milioane de lei, motiv pentru care nu a mai plătit de patru luni tichetele de masă și orele suplimentare.
De asemenea, are întârzieri la plata furnizorilor de materiale, lucrări, servicii și energie, dar și dificultăți la achitarea taxelor și impozitelor.
ȘTIRE INIȚIALĂ: CFR Călători a anunțat, la o zi după informarea inițială, că și mai multe trenuri vor fi scoase temporar din circulație.
Compania susține că, odată cu problema datoriilor, se adaugă și alte întârzieri și reglementări în ceea ce privește “odihna personalului de tren, repaus între două comenzi succesive, serviciul maxim admis, dar și imposibilitatea asigurării furnizării materialului rulant în diferite locații feroviare (ca urmare a restricțiilor de introducere în circulație de noi trenuri impuse de CFR SA) și a reviziilor tehnice”.
Din aceste motive, pe lângă cele 37 de rute suspendate inițial, vor fi anulate, după cum urmează:
Din data de 20 octombrie 2025, trenul R 2447 în relația Târgu Mureș – Teiuș.
Din data de 21 octombrie 2025
trenul R 5031 în relația București Nord – Ploiești Sud.
trenul R 8002 în relația Fetești – București Obor.
trenul R 8006 în relația Constanța – București Obor.
trenul R 2571 în relația Sibiu – Mediaș.
trenul R 2566 în relația Mediaș – Sibiu.
trenul R 2565 în relația Sibiu – Copșa Mică.
trenul R 3530 în relația Sighișoara – Beia.
trenul R 3542 în relația Sighișoara – Odorhei
trenul R 13544 în relația Sighișoara – Odorhei.
trenul R 3541 în relația Odorhei – Cristur.
trenul R 3544 în relația Cristur – Odorhei.
trenul R 3543 în relația Odorhei – Sighișoara.
trenul R 3546 în relația Sighișoara – Odorhei.
trenul R 3545 în relația Odorhei – Cristur.
trenul R 3548 în relația Cristur – Odorhei.
trenul R 3547 în relația Odorhei – Sighișoara.
trenul R 2567 în relația Sibiu – Sighișoara.
trenul R 4334 în relația Halmeu – Satu Mare.
trenul R 4337 în relația Satu Mare – Halmeu.
trenul R 4341 în relația Oradea – Valea lui Mihai.
trenul R 3123 în relația Arad – Brad.
trenul R 3125 în relația Arad – Gurahonț.
Din data de 22 octombrie 2025
trenul R 4340 în relația Valea lui Mihai – Oradea.
trenul R 3122 în relația Gurahonț – Arad.
trenul R 3124 în relația Brad – Arad.
Din data de 25 octombrie 2025
trenul R 2572 în relația Sighișoara – Sibiu.
trenul R 2569 în relația Sibiu –Mediaș, doar în zilele de sâmbătă.
trenul R 5433 Bacău – Suceava Nord va fi anulat pe distanța Pașcani – Suceava Nord.
CFR SA, managerul infrastructurii feroviare, informează că de marți, 21 octombrie, de la ora 00:01, se suspendă temporar circulația a 28 de trenuri ale CFR Călători.
Aceasta din urmă nu a achitat la termen sumele aferente tarifului de utilizare a infrastructurii (T.U.I), iar la această dată are restanțe de peste o sută de milioane de lei.
Trenuri Regio suspendate începând cu 21.10.2025, ora 00:01:
R 5431, R 5432: Bacău – Suceava Nord și retur;
R 5539, R 5540: Pașcani – Suceava Nord și retur;
R 5568, R 5570: Botoșani – Suceava Nord și retur;
R 7035, R 7038 (din 25.10.2025): București Nord – Urziceni și retur;
R 8003: București Obor – Fetești;
R 8005: București Obor – Constanța;
R 5106, R 5107: Mărășești – Buzău și retur;
R 5071, R 5072: Brazi – Buzău și retur;
R 3030: Brașov – București Nord;
R 3029: București Nord Gr. B – Brașov;
R 3115, R 3116, R 3117, R 3118: Timișoara Nord – Oradea și retur;
R 3126, R 3129: Gurahonț – Arad și retur;
R 3127, R 3128: Arad – Brad și retur;
R 4105, R 4106: Bistrița Nord – Cluj Napoca și retur;
R 5002, R 5003, R 5016, R 5017: Buzău – București Nord și retur;
R 4331, R 4338: Oradea – Halmeu și retur;
R 4332: Satu Mare – Oradea;
R 4401, R 4402, R 4405, R 4406: Satu Mare – Halmeu și retur;
R 4502: Siculeni – Brașov;
R 4533, R 4536: Târgu Mureș – Războieni și retur;
R 2441, R 2443: Târgu Mureș – Sibiu și retur;
R 2445, R 2447: Teiuș – Târgu Mureș și retur;
R 2560, R 2561: Mediaș – Sibiu și retur;
R 2563: Sibiu – Sighișoara;
R 2564: Beia Hm – Sibiu;
R 2567, R 2568: Sibiu – Sighișoara și retur.
De asemenea, din 7 noiembrie, vor fi sistate și trenurile InterRegio (IR):
IR 1634 și IR 1633: Brașov – București Nord și retur;
IR 1661 și IR 1662: București Nord – Iași și retur;
IR 1571 și IR 1574: București Nord – Galați și retur;
IR 1599 și IR 1590: București Nord – Drobeta Turnu Severin și retur;
IR 1531: Timișoara Nord – Baia Mare;
IR 1530: Baia Mare – Timișoara Nord (anulat din 08.11.2025);
IR 1532: Satu Mare – Timișoara Nord;
IR 1533: Timișoara Nord – Satu Mare (anulat din 10.11.2025);
IR 1537 și IR 1539: Timișoara Nord – Oradea și retur;
IR 1743 și IR 1744: Arad – Oradea și retur;
IR 1745 și IR 1746: Târgu Mureș – Cluj Napoca și retur.
CFR subliniază că întreruperile sunt doar temporare, până ce operatorul trenurilor de călători va putea achita integral datoriile.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




