Două femei din Vrancea sunt în stare gravă, una fiind transferată la București după ce au fost diagnosticate cu botulism.
Cele două paciente nu au consumat însă aceleași alimente și nu există legătură între ele.
Este vorba despre două femei, una de 56 de ani din localitatea Păunești, iar cealaltă de 67 de ani din Focșani. Ambele ar fi consumat conserve, însă nu același fel de conserve.
La una dintre ele la domiciliu nu au fost găsite conserve, dar se presupune că aceea ar fi fost cauza îmbolnăvirii. La cealaltă pacientă acasă au fost găsite mai multe conserve, printre care zacuscă făcută de casă, dar și conserve din pește.
Epidemiologii au prelevat probe din tot ce au găsit conservat în casa celei de a doua femei, cea de 67 de ani din Focșani, cea a cărei fiică a considerat că, pentru siguranța mamei sale, este mai bine să o transfere la Institutul Victor Babeș din Capitală.
„Ambele sunt în stare gravă, stabilă, respiră singure, însă prognosticul medicilor este rezervat, pentru că nu se știe în urmă cu cât timp ar fi consumat acele alimente care conțin toxina botulinică.
Li s-a administrat imediat ce au ajuns la spitalul din Focșani ser antibotulinic, însă boala este foarte gravă, impune un regim de urgență și, dacă nu este depistată la timp și nu este tratată corespunzător, imediat, poate duce la paralizie sau la deces.
Analizele au fost trimise la Institutul Cantacuzino și probele prelevate din alimente au fost trimise la laboratoare din Capitală de către medicii de la Direcția Sanitar-Veterinară”, anunță tvrinfo.ro.
Botulismul este definit ca o toxiinfecție alimentară severă cauzată de o neurotoxină produsă de Clostridium botulinum și afecteazå omul și numeroase specii de animale. Se manifestă prin paralizia flască progresivă a mușchilor scheletici ce duce la exitus prin insuficiență respiratorie acută.
Femeile sunt statistic mai frecvent afectate din cauza obiceiului de a gusta conservele ori alte alimente înainte de a fi prelucrate termic.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




