11.2 C
Sibiu
joi, iunie 12, 2025

ULTIMA ORĂ/FOTO: 5 persoane transportate la spital după un accident rutier pe Hula Bradului

Cele mai citite

UPDATE: „În urma accidentului toate cele cinci persoane implicate au avut nevoie de asistență medicală. Este vorba de trei bărbați și două femei, toți fiind transportați la UPU Sibiu conștienți.

Echipajele SMURD au preluat un bărbat în vârstă de 57 de ani cu multiple traumatisme, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 62 de ani, cu traumatisme ușoare și escoriații. Echipajele SAJ au preluat o femeie de 52 de ani și un bărbat de 24 de ani”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„Echipajele SAJ au acordat asistență medicală pentru două persoane:

-femeie de 52 de ani, traumatism toracic si la mâna stângă.

-bărbat 24 traumatism de membru superior, traumatism cranio-facial”, a spus Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, din direcția Avrig spre Sibiu , un sibian în vârstă de 57 de ani, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus pe sensul opus de către un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Făgăraș.

În urma impactului, conducătorul auto de 57 de ani și alți doi pasageri din autoturismul acestuia, o femeie în vârstă de 52 de ani și un tânăr de 24 de ani au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital, conștienți.

De asemenea, conducătorul auto al celui de-al doilea autoturism precum și o pasageră, o femeie în vârstă de 62 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a declarat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Traficul rutier este blocat complet, marți seara, pe Hula Bradului în urma unui accident rutier în care sunt implicate două autoturisme.

Potrivit primelor informații, 5 persoane sunt implicate în acest eveniment.

banner
banner
banner

„DN 1, Hula Bradului, km 291 + 500 m, trafic blocat total, în urma producerii unui accident rutier în care sunt implicate două autovehicule.”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 1 în zona Hula Bradului la un accident rutier, cu un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple și o autospecială de stingere. De asemenea intervin și două ambulanțe SAJ.

Din primele informații în accident sunt implicate două autovehicule și cinci persoane”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„SAJ SIBIU intervine în acest moment cu două echipaje de tip B, pe Hula Bradului la un accident rutier produs între două autoturisme,cu implicarea a cinci persoane.

Forțele ISU și SAJ asigură asistența medicala pentru cele cinci persoane„, explică Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

Vom reveni cu detalii.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Ultimele știri

Își bat joc de noi? CCR secretizează averile demnitarilor și funcționarilor din cauza inteligenței artificiale

CCR a motivat decizia de secretizare a averilor demnitarilor și funcționarilor publici prin dreptul la viață privată.Curtea Constituțională vorbește...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect