ULTIMA ORĂ/FOTO: Accident grav pe Valea Oltului. Două victime au fost blocate într-un microbuz

Cele mai citite

Patru persoane, între care şi un minor, au fost rănite, marţi dimineaţa, într-un accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Bujoreni şi în care sunt implicate trei autovehicule, între care şi un microbuz.

„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că pe Drumul Naţional 7, în localitatea Bujoreni, la km 182+ 800, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între un autoturism, o autoutilară şi un autotren.

Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea mai multor persoane, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţie Vâlcea, Loredana Sandu.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au precizat că răniţii sunt din microbuz, pentru doi dintre ei fiind nevoie de intervenţia echipajului de la descarcerare.

„Persoanele încarcerate/blocate (una blocată şi una încarcerată) au fost extrase cu celeritate de salvatorii vâlceni şi au fost predate echipajelor medicale prezente la faţa locului.

În urma coliziunii au rezultat patru victime, trei adulţi şi un minor (toate din microbuz), dintre care una în stare gravă (persoana încarcerată, de sex feminin), care au fost transportate la UPU Vâlcea de către echipajele SMURD şi SAJ”, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Circulaţia în zonă este blocată pe ambele sensuri, până la finalizarea de către poliţişti a cercetărilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Record mondial la București: 20.000 de oameni au luat masa împreună, la „Masa care unește” – Totul pentru o cauză umanitară

Bucureștiul a intrat în Cartea Recordurilor, după ce 20.000 de oameni au luat parte, sâmbătă, 12 septembrie 2026, la...

Știri pe același subiect