ULTIMA ORĂ/FOTO: Bărbat rănit grav după ce macaraua în care se afla s-a răsturnat

spot_img
Cele mai citite

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni intervin în extravilanul localității Nou Săsesc, unde s-a produs un accident de muncă.

Un bărbat a fost rănit grav, vineri seara, în urma unui accident de muncă. Macaraua în care se afla s-a răsturnat, iar bărbatul s-a ales cu mai multe răni.

„În timp ce efectua lucrări asupra unei sonde, din cauze care urmează a se stabili, macaraua în care se afla un bărbat, angajat al unei firme de profil, s-a răsturnat, bărbatul suferind vătămări corporale.

Acesta, un medieșean în vârstă de 59 de ani, va fi transportat la spital.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii incidentului„, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

„Pompierii Punctului de Lucru Dumbrăveni intervin în aceste momente în extravilanul localității Nou Săsesc pentru a acorda asistență medicală unui bărbat care se află într-o macara și s-a răsturnat.

Bărbatul a fost extras din cabină conștient și a primit primul ajutor medical calificat.

Din cauza faptului că prezenta traumatism prin strivire, atât mână cât și la picior, la fața locului a fost solicitat elicopterul SMURD Târgu Mureș, pentru a prelua bărbatul în vârstă de aproximativ 59 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Salariul minim ar putea ajunge la 5.079 de lei. Trei variante sunt pe masă

Salariul minim ar putea ajunge la 5.079 de lei în 2027! Trei variante de majorare sunt analizate de Guvern....

Știri pe același subiect