17.9 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

ULTIMA ORĂ/FOTO: Călin Georgescu, ridicat de polițiști. Anchetatorii îi aduc acuzații extrem de grave

Cele mai citite

UPDATE: Călin Georgescu este acuzat de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate.

Decizia a fost luată în urma reunirii a două dosare penale ce vizează activități extremiste desfășurate la nivel național.

Gruparea, prezentă în 37 de județe ale țării, avea ca scop propagarea în spațiul public a ideologiilor legionare și antisemite, dar și organizarea de acțiuni violente împotriva politicienilor, judecătorilor și minorităților etnice.

Un element cheie al investigației îl reprezintă un discurs susținut de Georgescu în Piața Universității, unde acesta a reluat cuvintele și gesturile mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război, și a efectuat salutul legionar, gest interzis de legislația în vigoare.

Ancheta a scos la iveală conversații și înregistrări compromițătoare, inclusiv un apel telefonic cu oficiali ai Ambasadei Rusiei și discuții despre organizarea de „gărzi patriotice” pentru ocuparea instituțiilor statului.

Procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru trei capete de acuzare principale:

  1. Inițierea și sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob.
  2. Promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
  3. Aderarea și sprijinirea unei organizații cu caracter antisemit.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost ridicat miercuri, 26 februarie de poliție și dus la audieri.

Conducerea la audieri a lui Georgescu are loc în aceeași zi în care procurorii de la Parchetul General desfășoară zeci de percheziții în cinci județe, într-un dosar care îl vizează pe apropiatul lui Georgescu, Horațiu Potra.

Procurorii au emis, miercuri, un mandat de aducere pentru Călin Georgescu, potrivit unor surse judiciare.

În baza acestui mandat de aducere au început căutările peNtru a fi găsit. Georgescu ar fi fost oprit în trafic și este dus la Parchetul General pentru audieri.

Potrivit surselor citate, Călin Georgescu este audiat în legătură cu finanțarea campaniei sale electorale de anul trecut.

Dosarul în care se fac percheziții miercuri vizează mai multe infracțiuni, printre care acțiuni contra ordinii constituționale, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, instigare publică, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

SURSĂ FOTO: Antena 3

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: Sfânta Lumină a Învierii a fost primită la Mormântul Învierii Domnului la ora 14.35

Sfânta Lumină a fost primită la Mormântul Învierii Domnului, din Ierusalim sâmbătă, 19 aprilie 2025, în jurul orei 14:35.Anul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect