Duminică dimineața, în jurul orei 9, pe DJ 106, Sibiu – Agnita, în zona localității Daia Nouă, s-a produs un accident rutier deosebit de grav, soldat cu decesul unei fetițe în vârstă de 6 ani.
„Este vorba despre o coliziune între două autoturisme conduse din direcții opuse, unul la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 44 de ani, care circula spre Sibiu, celălalt condus spre Agnita de către un bărbat de 38 de ani.
În urma impactului, o fetiță în vârstă de 6 ani, pasageră în primul autoturism, a fost proiectată pe carosabil, rănile suferite provocându-i, din păcate, decesul.
Toți cei implicați sunt din municipiul Sibiu.
Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei și circumstanțelor exacte în care s-a produs acest accident.
Traficul este blocat total”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B pe Dealul Dăii, la un accident rutier produs între două autoturisme.
Echipajele SAJ și ISU sosite la fața locului au găsit o victimă, fetiță6 ani, decedată. care prezenta leziuni cerebrale incompatibile cu viata.
În autoturism au mai fost un băiat de 10, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și un bărbat de 44 de ani care a suferit un traumatism cranio-facial, el refuzând transportul la spital.
Un alt barbat,de 38 de ani,de asemenea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.
„Un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere si un echipaj SAJ au intervenit de urgență în zona localității Daia Nouă la un accident rutier.
În accident au fost implicate două autoturisme și patru persoane (doi adulți și doi minori).
Din nefericire o fetiță în vârstă de 6 ani prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acesteia.
Celelalte persoane implicate în accident au fost evaluate de echipajele medicale însă au refuzat transportul la spital”, a spus sublocotenent Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.