UPDATE: „Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat.

În urma evaluării medicale, 6 persoane au nevoie de asistență medicală, celelalte 6 persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.

Sunt transportate spre UPU Sibiu 6 femei cu vârste cuprinse între 42 și 56 de ani cu traumatisme ușoare, contuzii și escoriații, toate fiind conștiente”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
„Polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au intervenit la un accident rutier produs pe DN 1, km 299+ 500 de metri, în zona localității Veștem, pe sensul de mers Vâlcea-Sibiu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un microbuz de transport persoane pe strada Principală din localitatea Veștem, un bărbat în vârstă de 73 de ani, din județul Vâlcea, ar fi efectuat virajul la stânga pe DN1 pe direcția Sibiu-Vâlcea și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus de către un sibian în vârstă de 28 de ani.
În microbuzul prevăzut cu 24 de locuri, se aflau 11 persoane la momentul producerii accidentului rutier, respectiv conducătorul auto și 10 femei.
În urma accidentului, șase pasageri ( 6 femei cu vârste cuprinse între 42 și 56 de ani) au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale”, a precizat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Un microbuz și un autoturism au fost implicate într-un accident rutier în județul Sibiu, marți dimineața, fiind activat Planul Roșu de intervenție.
„Plan Roșu activat în județul Sibiu ca urmare a unui accident rutier produs pe DN 1 în zona localității Veștem, în care sunt implicate un microbuz de transport persoane și un autoturism.

La fața locului sunt mobilizate următoarele forțe:
- trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic
- o autospecială de transport personal și victime multiple
- O autospecială de descarcerare
- O autospecială de stingere
- două ambulanțe SAJ

Din primele informații, toate cele 12 persoane implicate în accident sunt autoevacuate, conștiente, iar în aceste momente sunt evaluate de echipajele medicale sosite la fața locului”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
„În urma unui apel 112, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu intervin la un eveniment rutier produs pe DN1 la intrarea în Veștem în care sunt implicate două autovehicule.

Trafic îngreunat pe sensul de mers Tălmaciu-Sibiu”, a precizat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„Două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, dintre care una cu medic, intervin în acest moment la un accident rutier produs pe DN1, intrarea spre Vestem.


Un microbuz și un autoturism sunt implicate în accident”, a transmis purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, Vasile Scridon.
Vom reveni cu detalii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




