UPDATE: „Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în localitatea Șura Mare, pe fondul consumului de alcool, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un sibian în vârstă de 59 de ani.
În urma coliziunii, cei doi conducători auto au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați pentru consumul de alcool, rezultând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto în vârstă de 57 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

„Echipajele medicale au acordat asistență medicală pentru doi bărbați.
Echipajul SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 59 de ani care a suferit un traumatism cranian și o contuzie lombară. Este transportat la UPU Sibiu conștient.
Cealaltă victimă, un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la UPU Sibiu”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
„Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B, în localitatea Șura Mare, pe DN14, la un accident rutier produs între două autoturisme.
Echipajul SAJ a acordat asistență medicală unui bărbat de 57 de ani, care a prezentat un traumatism de coloană cervicală.
Bărbatul a fost transportat La UPU Sibiu în stare stabilă”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Traficul rutier se desfășoară pe un singur sens, alternativ, pe Drumul Național 14, din cauza unui accident rutier produs în Șura Mare.
„În urma unui apel 112, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier intervin la un eveniment rutier în care sunt implicate două autovehicule, eveniment produs pe DN14 km 8+ 486, în localitatea Șura Mare.
La acest moment, traficul pe sensul de mers Mediaș- Sibiu se desfășoară pe un singur sens, alternativ.
Rugăm conducătorii auto să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 14 în Șura Mare la un accident rutier. La fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ.
Din primele informații în accident sunt implicate două autovehicule.
Vom reveni cu detalii.
FOTO: Arhivă
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




