17.9 C
Sibiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

ULTIMA ORĂ/FOTO: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un grav accident rutier

Publicitate

Cele mai citite

Duminică dimineața în jurul orei 4, polițiștii rutieri au intervenit la un accident deosebit de grav, produs pe strada Principală din localitatea Alma.

În timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, un localnic în vârstă de 24 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism parcat și s-a răsturnat.

Din păcate, impactul a dus la decesul șoferului.

Totodată, pasagerul din autoturism, un alt localnic, în vârstă de 31 de ani, a fost rănit

Publicitate

„Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele care au dus la producerea acestui accident”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Echipaje de prim ajutor la Ambulanța și ISU Sibiu au intervenit la acest eveniment rutier.

„Echipajele SAJ și ISU sosite la fața locului au găsit două victime, bărbați, iar unul dintre ei se afla în stop cardio-respirator.

S-au început manevrele de resuscitare, dar din păcate fără rezultat.

Tânărul de 24 de ani a suferit leziuni grave care au dus la declararea decesului.

Echipajul SAJ a transportat la CPU Mediaș un bărbat de 31 de ani care a suferit un traumatism cranian închis și mai multe escoriații și contuzii”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Marius Măldărășanu despre o posibilă demitere: Asta e soarta antrenorului, nu am ce face

FC Hermannstadt a făcut un pas greșit pe teren propriu, vineri seara, 1-1 cu nou promovata Unirea Slobozia.A fost...

Știri pe același subiect