Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a explodat lângă un mall din Philadelphia, provocând incendierea mai multor case și mașini.
La bord erau în total șase persoane, dar încă nu se știe exact numărul victimelor de la sol, zona fiind intens populată, anunță Biziday.
Accidentul s-a produs vineri seara, în jurul orei locale 18:30 (3.30, sâmbătă, pe ora României), iar aeronava, un Learjet 55, aparținând Jet Rescue Air Ambulance, decolase de puțin timp de pe aeroportul din Philadelphia și se îndrepta către Springfield-Branson Missouri, cu un pacient copil, însoțitorul acestuia, personal medical și echipaj, în total șase persoane.
Imaginile par a arăta că aeronava fusese deja cuprinsă de flăcări, când a virat brusc și a căzut în apropiere de Roosevelt Mall, din nord-estul Philadelphiei.
Explozia a produs o minge de foc uriașă, mai multe case și mașini fiind cuprinse de flăcări.

“În acest moment nu putem confirma niciun supraviețuitor”, a spus compania într-un comunicat, în timp ce guveratorul Pennsylvaniei, Josh Shapiro, a declarat că “știm că vor fi pierderi în zonă”, fără a putea preciza deocamdată numărul răniților de la sol, sau dacă aceștia există.
După circa două ore, pompierii au reușit să localizeze incendiile.
Oficialii au spus că nu știu deocamdată cauza accidentului, dar vremea era rece și ploioasă, cu vizibilitate scăzută.
Tot săptămâna aceasta un avion de linia al American Airlines s-a ciocnit cu un elicopter Black Hawk al armatei americane, deasupra Washington DC, provocând decesul a 67 de oameni, cel mai mare accident aviatic din SUA din ultimii 15 ani.