5.2 C
Sibiu
duminică, ianuarie 26, 2025

ULTIMA ORĂ: Jaf de proporții în municipiul Sibiu

Cele mai citite

Un sibian a fost victima unui jaf de proporții, hoții furând bani, bijuterii și alte bunuri în valoare de 50.000 de euro.

Polițiștii au stabilit că furtul s-a produs în perioada Revelionului, între 31 decembrie și 2 ianuarie.

„La data de 2 ianuarie, în jurul orei 16.00, prin apel 112, un sibian a sesizat faptul că i-ar fi fost sustrase bunuri din locuință.

Polițiști de investigații criminale și criminaliști s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate s-a stabilit că cele sesizate se confirmă.

În fapt, în perioada 31 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025, din locuința reclamantului, situată în municipiul Sibiu, ar fi fost sustrase mai multe bunuri, bijuterii și bani.

Prejudiciul estimat de partea vătămată este de 50.000 de euro.

În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării autorului sau autorilor faptei, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Managerul Muzeului Național Brukenthal despre furtul din Olanda: „Am fost solicitați să expunem și noi câteva piese în cadrul acestei expoziții”

Un jaf șocant a zguduit lumea patrimoniului cultural internațional. Cu doar o zi înainte de închiderea extraordinarei expoziții Dacia,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect