2.4 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

ULTIMA ORĂ: Medieșean spulberat de un tren, luni după amiaza

Cele mai citite

Un medieșean în vârstă de 68 de ani a murit, luni după amiaza, după ce a fost lovit de un tren în zona târgului de vechituri.

„În această după-amiază, în jurul orei 14:10, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost lovită de tren, în municipiul Mediaș.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că incidentul s-a produs pe magistrala CF 300, în zona stației CFR Mediaș, unde trenul de marfă nr. 66732, care circula pe relația Călărași-Zalău, a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 68 de ani din Mediaș.

Circulația feroviară este întreruptă în vederea efectuării cercetării la fața locului.

Publicitate

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, spune Isabela brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„Un echipaj SMURD și o autospecială de stingere au intervenit de urgență în municipiul Mediaș unde o persoană a fost lovită de tren.

Din nefericire, bărbatul în vârstă de 68 de ani prezintă leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FC Hermmannstadt-Unirea Sloboziaa. Trei goluri cât o poveste

Daniel DeleanuLa Slobozia, iarna nu vine cu poezie, ci cu un vânt drept, de câmpie, care îți intră în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect