UPDATE: „Bărbatul a suferit multiple traumatisme severe, a fost intubat și va fi transportat cu elicopterul SMURD la spitalul din Tg. Mureș”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Un grav accident rutier a avut loc, vineri, pe Drumul Județean 106D, la ieșirea din localitatea Poplaca, unde un motociclist în vârstă de 30 de ani a fost rănit după ce a pierdut controlul direcției și a intrat într-un parapet de beton.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri, bărbatul, domiciliat în Săliște, conducea motocicleta în afara localității Poplaca, când, din motive care urmează să fie stabilite, a pierdut controlul asupra vehiculului și a părăsit partea carosabilă, izbindu-se violent de un parapet.
Impactul a fost deosebit de puternic, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje de prim-ajutor.
Un echipaj SMURD cu medic a fost mobilizat imediat, iar din cauza gravității situației a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.
Conform informațiilor furnizate de salvatori, motociclistul a fost găsit în stare de inconștiență și a primit îngrijiri medicale la fața locului, urmând să fie transportat de urgență la spital.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
SURSĂ FOTO & VIDEO: ISU Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




