ULTIMA ORĂ – Nenorocire în Sibiu: Un bărbat s-a aruncat de la etajul 6 al unui bloc

Cele mai citite

Un sibian în vârstă de 47 de ani a murit, sâmbătă noaptea, după ce s-a aruncat de la etajul 6 al unui bloc.

Tragedia s-a produs sâmbătă noaptea în jurul orei 23.30. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat a căzut de la înălțime, de la etajul 6 al unui bloc pe Bulevardul General Vasile Milea, în municipiul Sibiu.

„La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că un bărbat a căzut de la înălțime pe Bulevardul General Vasile Milea, în municipiul Sibiu.

Din primele verificări efectuate de către polițiști a rezultat că, la data de 7 septembrie, în jurul orei 23.30, un bărbat în vârstă de 47 de ani, s-ar fi aruncat de la etajul 6 al blocului unde domicilia, în urma căderii survenind decesul acestuia.

Nu există suspiciuni cu privire la circumstanțele morții persoanei în cauză”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„Azi-noapte cu puțin timp înainte de miezul nopții, în urma unui apel pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost solicitată prezența unui echipaj SMURD pe bulevardul Vasile Milea, întrucât în stradă era un bărbat inconștient.

La fața locului a intervenit de urgență un echipaj SMURD cu medic.

Un bărbat de aproximativ 47 de ani se afla în stop cardio respirator. S-au aplicat de îndată manevrele de resuscitare.

Din nefericire în ciuda eforturilor făcute de echipajul medical, bărbatul nu a răspuns manevrelor, astfel medicul prezent la fața locului a declarat decesul acestuia”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

31 august: o limbă, trei țări. Ce ne spune o carte românească tipărită acum 168 de ani. Tu poți citi acest text? Este în...

România, Republica Moldova și, începând din acest an, Ucraina marchează oficial Ziua Limbii Române la 31 august. Dincolo de...

Știri pe același subiect