Mai multe persoane s-au luat la bătaie, vineri seara, în jurul orei 22 în Blăjel, trei bărbați fiind transportați la spital.
Două echipaje ale Ambulanței Mediaș au intervenit pentru a acorda primul ajutor persoanelor rănite.
Două femei și un copil au refuzat transportul la spital, iar trei bărbați au fost transportați la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș pentru investigații medicale.
„În data de 8 martie, în jurul orei 21:44, Centrul Operațional din cadrul IPJ Sibiu a fost sesizat, prin apel 112, despre faptul că în localitatea Blăjel, pe strada Veselă, mai multe persoane au fost implicate într-un scandal.
La fața locului au fost direcționate de îndată, mai multe echipaje de poliție din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, iar în sprijin echipa de intervenție a Serviciului de Acțiuni Speciale și gruparea canină.
La fața locului au fost identificate mai multe persoane, toate domiciliate în Blăjel. Conflictul a fost spontan, s-a produs pe fondul unor neînțelegeri mai vechi între membrii a două familii, iar în urma acestuia au fost înregistrate pagube materiale (distrugerea unor imobile), precum și rănirea unor persoane.
În continuare, la nivelul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș au fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt, identificării tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun, inclusiv extinderea cercetării penale și asupra altor infracțiuni, în funcție de rezultat”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„SAJ a intervenit cu 2 echipaje în localitatea Blăjel pentru mai multe persoane care, în urma unui conflict, au suferit traumatisme prin agresiune.
3 bărbați au fost transportați la CPU Mediaș cu traumatisme cranio-faciale, două femei cu atac de panică au refuzat transportul, de asemenea un copil de 6 ani a refuzat transportul”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
FOTO: Arhivă