România ar putea trimite militari pentru a ajuta la deminarea Strâmtorii Ormuz, a confirmat, luni, ministrul Apărării.
Radu Miruță spune că există discuții în acest sens: “Am căpătat ceva experiență cu deminarea în Marea Neagră, în ultimii ani. Putem participa cu ofițeri și cu informații”.
“Deocamdată, s-a luat o decizie ca România, alături de alte țări, să sprijine o astfel de situație. Președintele României a anunțat asta. Analizăm, în funcție și de disponibilitatea celorlalți parteneri, care este necesarul, raportat la disponibilitatea noastră”, a declarat ministrul Apărării pentru Digi24.
Radu Miruță explică faptul că “am căpătat ceva experiență cu deminarea în Marea Neagră pe parcursul ultimilor ani.
Putem participa cu ofițeri de stat major, eventual cu schimb de informații care pot ajuta la astfel de situații, inclusiv cu personal care a căpătat experiență în ultimii ani pe zona de deminare.
Dar este o chestiune în discuție, în funcție și de disponibilitatea celorlalți parteneri. Vom vedea împreună cum vom participa, dar ne menținem această disponibilitate“.
Vineri, președintele Nicușor Dan a anunțat că România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei și altor țări privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertății de navigație: “Suntem pregătiți să participăm la eforturile comunității internaționale care vor conduce la menținerea prețurilor la un nivel suportabil pentru populație. România își păstrează decizia clară de a nu se implica în conflict”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




