O tânără de 17 ani a fost rănit, joi dimineața, într-un accident rutier produs pe strada Lungă din municipiul Sibiu.
În timp ce conducea un autoturism, șoferul unui autovehicul a virat la stânga fără să acorde prioritate, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sens opus de către o tânără în vârstă de 17 ani, din municipiul Sibiu, după care a părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviințarea polițiștilor.
Tânăra a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital, conștientă.
Conducătoarea motocicletei deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
În prezent, se desfășoară cercetări în vederea identificării și depistării bărbatului care conducea celălalt vehicul implicat.
Tânăra a primit asistență medicală din partea unui echipaj SMURD.
Aceasta a suferit un traumatism la picior și a fost transportată la Compartimentul Primire Urgențe Luther, conștientă.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.