26.3 C
Sibiu
miercuri, august 27, 2025

ULTIMA ORĂ: Trenuri care pleacă sau sosesc în Sibiu, ANULATE de la 1 septembrie. Probleme vor fi și în Mediaș

Cele mai citite

Mai multe trenuri care au plecarea sau sosirea în Sibiu vor fi anulate începând cu data de 1 septembrie și 1 octombrie.

Administratorul infrastructurii feroviare a dat o dispoziție în teritoriu prin care comunică ce trenuri se vor anula începând de luni, respectiv de la 1 octombrie.

După ce luni se ajunsese la o înțelegere și oficialii CFR SA promiseseră că nu vor fi trenuri anulate la CFR Călători și Transferoviar Călători pe motiv de neplată a Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), miercuri după amiază s-au răzgândit.

Club Feroviar a obținut lista tuturor trenurilor care vor fi anulate de la 1 septembrie și 1 octombrie:

”Conform Notificării CFR SA nr. 1/3472 din data de 20.08.2025 emisă ca urmare a neachitării datoriilor restante ale CFR Călători, se dispune suspendarea următoarelor trase aparținând CFR Călători:

Trenuri anulate la CFR Călători

  1. Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 5431 si 5432 SE ANULEAZĂ în relația Bacău – Suceava Nord și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 5539 si 5540 SE ANULEAZĂ în relația Pașcani – Suceava Nord și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 5568 si 5570, SE ANULEAZĂ în relația Botoșani- Suceava Nord și retur.

Începând cu data de 06.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 7035 si 7038 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Urziceni și retur.

a) Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenul 8003 SE ANULEAZĂ în relația București Obor- Fetești.

b) Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenul 8005 SE ANULEAZĂ în relația București Obor – Constanța.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 5106 și 5107 SE ANULEAZĂ în relația Mărășești – Buzău și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 13071 (5071) și 5072 SE ANULEAZĂ în relația Brazi – Buzău și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 3115, 3116, 3117 și 3118 SE ANULEAZĂ în relația Timișoara Nord – Oradea și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 3126 si 3129 SE ANULEAZĂ în relația Gurahonț – Arad și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 3127 și 3128 SE ANULEAZĂ în relația Arad – Brad și retur.

Începând cu data de 08.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 3745 si 3746 SE ANULEAZĂ în relația Arad – Brad și retur.

a) Începând cu data de 08.09.2025 și până la noi dispoziții trenul 4143 SE ANULEAZĂ în relația Bistrița Nord – Deda.

b) Începând cu data de 08.09.2025 și până la noi dispoziții trenul 4145 SE ANULEAZĂ în relația Deda – Bistrița Nord.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 4205 și 4207 SE ANULEAZĂ în relația Vatra Dornei – Bistrița Nord și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 4102, 4103, 4105 și 4106 SE ANULEAZĂ în relația Cluj Napoca – Bistrița Nord și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 4372 și 4373 SE ANULEAZĂ în relația Dej Călători – Bistrița Nord și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 4331, 4332, 4338, 4401, 4402, 4405 și 4406 SE ANULEAZĂ în relația Satu Mare – Halmeu și retur.

Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 4533 și 4536 SE ANULEAZĂ în relația Târgu Mureș – Războieni și retur.

a) Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 2441 și 2443 SE ANULEAZĂ în relația Târgu Mureș – Sibiu și retur.

b) Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 2445 și 2447 SE ANULEAZĂ în relația Teiuș – Târgu Mureș și retur.

a) Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 2560 și 2561 SE ANULEAZĂ în relația Mediaș – Sibiu și retur.

b) Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenul 2563 SE ANULEAZĂ în relația Sibiu – Sighișoara.

c) Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenul 2564 SE ANULEAZĂ în relația Beia Hm – Sibiu.

d) Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 2567 si 2568 SE ANULEAZĂ în relația Sibiu- Sighișoara și retur.

  1. Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenul 1634 SE ANULEAZĂ în relația Brașov-București Nord.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 12661 (1661) și 1662 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Iași și retur.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1748șsi 1749 SE ANULEAZĂ în relația Targu Mures – Deda și retur.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1571 și 1574 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Galați și retur.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1590 și 1599 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Drobeta Turnu Severin și retur.

Începând cu data de 04.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1530 și 1531 SE ANULEAZĂ în relația Baia Mare – Timișoara Nord și retur.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1532 și 1533, SE ANULEAZĂ în relația Satu Mare – Timisoara Nord și retur.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1537 și 1539 SE ANULEAZĂ în relația Timișoara Nord – Oradea și retur.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1743 și 1744 SE ANULEAZĂ în relația Arad – Oradea și retur.

Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 1745 și 1746 SE ANULEAZĂ în relația Târgu Mureș – Cluj Napoca și retur.

Trenuri anulate la Transferoviar Călători

II) Conform Notificării CFR SA nr. 1/3473 din data de 20.08.2025 emisă ca urmare a neachitării datoriilor restante ale Transferoviar Călători SRL, se dispune suspendarea următoarelor trase aparținând Transferoviar Călători SRL:

C.1. a) Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10057 și 10058 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Adjud și retur.

  1. Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10240, 10247, 10257 și 10252 SE ANULEAZĂ în relația Măneciu – Ploiești Sud și retur.
  2. Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10235 și 10220 SE ANULEAZĂ în relația Ploiesti Sud – Slănic și retur.
  3. Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10354 și 10355 SE ANULEAZĂ în relația Nehoiașu Hm – Buzău și retur.
  4. Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10412, 10413, 10414 și 10415 SE ANULEAZĂ în relația Nehoiașu Hm – Buzău și retur.

D 1. Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10071 și 10072 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Galați și retur.

  1. Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10023 și 10024 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Brașov și retur.
  2. Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10030 și 10031 SE ANULEAZĂ în relația Cluj Napoca – Brașov și retur.

Vă rugăm dispuneți măsurile necesare pentru tecturarea Livretului Central cu Mersul Trenurilor de Călători (valabile din 15.12.2024) si Livretele cu mersul trenurilor Regio de pe SRCF 1-8 (valabile din 15.12.2024), DE INTRODUCERE și OPERARE ÎN SISTEMUL INFORMATIC, de avizare a întregului personal interesat și a publicului călător”.

Acesta este textul integral al telegramei trimise de Direcția Trafic a SNCF CFR SA miercuri, 27 august 2025, la ora 15:52.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Livrator străin, atacat la câteva zile după îndemnul deputatului AUR Dan Tănasă de a refuza comenzile care nu sunt livrate de români. „Du-te...

Un livrator de mâncare străin a fost agresat în București, la doar câteva zile de la postarea deputatului AUR...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect