ANM a emis pentru joi mai multe atenționări de cod galben și cod portocaliu de intensificări ale vântului, viscol și strat de zăpadă până la ora 23.
În cea mai mare parte a țării, vântul va sufla cu viteze de 70 de km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de m vor fi rafale de 85 km/h.
În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Occidentali va ninge și va fi viscol, iar în Maramureș, Transilvania și Moldova vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.
Începând cu ora 15.00 vom avea o nouă avertizare de cod portocaliu de intensificări puternice de vânt, ninsori viscolite și vizibilitate sub 50 de m în județele, Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiță și Călărași.
Joi, vremea va fi destul de rece pentru această perioadă, mai ales în jumătatea de nord a țării, iar atmosfera va fi mohorâtă în mare parte din zi.
Vom avea precipitații sub toate formele: în Maramureș, nordul-estul Transilvaniei și în Moldova vor predomina ninsorile și lapovița și se va depune strat de zăpadă de 10 cm, iar trecător va fi viscol.
În restul Transilvaniei, Crișana, estul Munteniei și Dobrogea, precipitațiile vor fi mixte, iar în celelalte zone, vor predomina ploile.
La munte, viscolul va fi puternic, cu vizibilitate redusă, sub 50 de metri și se va depune un strat de zăpadă de 20 cm.
Vântul va sufla cu putere în toate regiunile, dar în zona montană va sufla cel mai tare cu viteze chiar și de 120 de km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și mai ridicate în sud, până la 12-14 grade.