Tragediile se țin lanț în sistemul medical din România, un alt deces al unui medic fiind înregistrat în cursul zilei de miercuri.
Miercuri, un chirurg de 48 de ani de la Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” din Rovinari, dr. Ovidiu Bogdan Cîrstina a murit în timp ce se afla la muncă, în timpul unei consultații.
Medicul s-a prăbușit brusc în salon, în fața unei paciente. Colegii săi au intervenit imediat și au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră, însă fără succes.
Potrivit primelor informații, medicul era cunoscut cu probleme cardiace.
Surse din spital au declarat că tragedia s-a produs în această dimineață, în timpul programului obișnuit. Chirurgul se afla în salon pentru a evalua o pacientă, moment în care s-a prăbușit fără să mai poată fi resuscitat.
Vestea morții sale a fost confirmată și de cardiologul dr. Cosmin Răuț, coleg, prieten apropiat și fin al chirurgului, care a transmis un mesaj sfâșietor și a precizat că se află alături de soția acestuia, asistentă medicală în același spital.
La sfârșitul lunii octombrie, dr. Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean Buzău, a murit în camera de gardă, unde obișnuia să se retragă pentru scurte momente de odihnă între intervenții.
Pe 7 noiembrie, medicul primar pediatru Eva Kiss, în vârstă de 66 de ani, s-a prăbușit pe holul Clinicii Pediatrie 1 din Cluj-Napoca. Manevrele de resuscitare nu au reușit. Conducerea spitalului a confirmat că avea probleme de sănătate, însă era un profesionist extrem de dedicat.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




