Un asteroid de dimensiuni considerabile, descoperit pe 27 decembrie 2024, ar putea intra în coliziune cu Pământul pe 22 decembrie 2032.
Corpul ceresc, numit 2024 YR4, are în prezent o probabilitate de impact de 1,3% sau o șansă din 83, conform calculelor efectuate de două institute prestigioase: Centrul NASA pentru studiul obiectelor din apropierea Pământului (CNEOS) și NEODyS, afiliat Agenției Spațiale Europene (ESA).
Asteroidul are un diametru estimat între 40 și 100 de metri și, în cazul unui impact, ar putea produce daune locale semnificative.
În prezent asteroidul se află la distanţa de peste 43 de milioane de kilometri.
Asteroidul descoperit în 2024 se va apropia până la 106.200 kilometri de Pământ la 22 decembrie 2032, conform estimărilor Centrului NASA pentru studiul obiectelor din apropierea Pământului (CNEOS).
Ţinând cont de incertitudinile orbitale, acest survol ar putea să se transforme într-o coliziune cu Pământul.
În cazul unei coliziuni, asteroidul ar putea să se dezintegreze în atmosferă sau ar putea produce un crater de impact în cazul în care va lovi suprafaţa terestră.
Aceste informaţii au propulsat asteroidul 2024 YR4 în topul listelor de risc ale ESA şi NASA pentru obiecte din apropierea Pământului.
Importanța asteroidului este subliniată și de faptul că a atins nivelul 3 pe scara Torino, care măsoară riscul de impact și potențialele efecte.
Pentru comparație, asteroidul Apophis, descoperit în 2004, a atins nivelul 4 pe aceeași scară, dar observațiile ulterioare au demonstrat că nu prezintă niciun risc de coliziune cu Pământul.
Experții subliniază că suntem mai bine pregătiți ca niciodată pentru astfel de amenințări.
Misiunea DART (Double Asteroid Redirection Test) a demonstrat recent că tehnologia actuală poate devia cu succes traiectoria unui asteroid, rezultatele fiind chiar mai bune decât se anticipase.
SURSĂ FOTO: stirileprotv.ro