Un asteroid de mărimea Turnului din Pisa va trece în apropierea Pământului luni, 28 iulie, potrivit unei avertizări emise de NASA.
Obiectul spațial are o lungime estimată de aproximativ 64 de metri și va trece la o distanță de aproximativ 632.000 km de planeta noastră – puțin mai departe decât orbita Lunii, informează Daily Mail.
Deși specialiștii spun că asteroidul nu reprezintă un pericol pentru Pământ, obiectul spațial denumit 2025 OW este cel mai mare dintre cele cinci corpuri cerești aflate în apropiere de planeta noastră în perioada imediat următoare.
Două dintre ele, cu dimensiuni cuprinse între 30 și 60 de metri, vor trece joi, 24 iulie, la peste 1,6 milioane de kilometri, iar un altul mai mic va trece sâmbătă.
Deși nu este un „ucigaș de planete”, un asteroid de această dimensiune ar putea provoca pagube locale semnificative dacă ar pătrunde în atmosferă deasupra unei zone populate, cu posibilitatea de a sparge geamuri sau de a produce avarii structurale minore.
Totuși, asemenea asteroizi tind să explodeze în atmosferă din cauza frecării și presiunii intense.
2025 OW se deplasează cu o viteză estimată la aproximativ 75.000 km/h, o valoare tipică pentru asteroizii care ajung în apropierea Pământului.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




