3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Un comerciant din Târgul de Crăciun din Sibiu, reținut pentru dare de mită

Cele mai citite

Un harghitean, comerciant din Târgul de Crăciun din Sibiu, a fost reținut pentru dare de mită. Potrivit procurorilor, acesta a oferit bani polițiștilor de la Secția 1 Poliție Urbană.

Bărbatul a fost prins băut la volan în cursul zilei de marți. Acesta a fost oprit de polițiști pentru control, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,97 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pentru a nu fi cercetat penal, acesta le-a promis polițiștilor că le oferă 5.000 de lei.

Lucrătorii de poliție au anunțat Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, iar harghiteanul a fost prins în flagrant în timp ce le oferea lucrătorilor de poliție suma de 2.100 de lei. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat, miercuri, instanței cu propunere de arestare preventivă.

„În data de 03.01.2023, o persoană de sex masculin în vârstă de 31 de ani din județul Harghita, care anterior a desfăşurat activităţi comerciale ocazionate de Târgul de Crăciun din Sibiu, a fost oprită în trafic şi testată cu aparatul etilotest de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Secția 1 Poliție Urbană, rezultând o valoare pozitivă, anume – 0.97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Urmare a acestui rezultat și pentru ca agenții de poliție să nu dispună măsurile legale incidente în cauză, suspectul a promis acestora suma de 5000 de lei. Organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Secția 1 Poliție Urbană au sesizat imediat fapta de corupție lucrătorilor din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, care, sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au procedat la constatarea în flagrant a săvârșirii infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 Cod Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, republicată, suspectul fiind surprins oferind cu titlu de mită suma de 2100 de lei agenților de poliție din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Secția 1 Poliție Urbană, pentru ca aceștia să efectueze cercetările penale într-o manieră în care să nu îi fie antrenată răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii rutiere și astfel să își încalce atribuțiile de serviciu prevăzute de art. 26 alin. (1) pct. (10) din Legea nr. 218/2002 republicată.

Prin ordonanţa din data de 03.01.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 Cod Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, republicată.

Prin ordonanţa din data de 03.01.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 Cod Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, republicată.

De asemenea, prin ordonanţa din data de 03.01.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului, urmând ca acesta să fie prezentat în cursul zilei procurorului pentru audiere, context în care se va aprecia cu privire la măsurile preventive ce vor fi dispuse în cauză”, a precizat prim procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de la lângă Tribunalul Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Rezultate finale oficiale în județ: Călin Georgescu a fost votat de aproape 48.000 de sibieni

Biroul Electoral Județean Sibiu a transmis, luni dimineața, rezultatele finale din turul I al alegerilor prezidențiale."Vă informăm că situația...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect