Un medieșean s-a autoincendiat în propria locuință

Cele mai citite

Gest șocant al unui bărbat din municipiul de pe Târnava Mare. Acesta s-a autoincendiat în propriul apartament, de pe strada Tineretului, din cartierul Gura-Câmpului. Vecinii, alături de mama bărbatului, au fot cei care au intrat peste el și l-au oprit din ceea ce vroia să facă. Un echipaj SMURD l-a preluat și transportat la Compartimentul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Mediaș.

După acordarea primelor îngrijiri medicale, a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Potrivit martorilor, medieșeanul de 27 de ani ar fi făcut acest gest după ce soția l-ar fi părăsit.

„A fost adus la noi un pacient care s-a autoincendiat în interiorul propriei locuințe. Are arsuri de gradul I și II, la nivelul mâinii și a feței. Am solicitat o ambulanță cu care va fi transferat la Spitalul Clinic Județean. Viața acestuia nu este pusă în pericol”, ne-a spus Jan Mircea Truță, director medical în cadrul Spitalului Municipal Mediaș.

 

 

 

 

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

24 de tineri sunt invitați să redescopere Sibiul prin fotografie și artă

Asociația OMIE lansează Urban Layers, un proiect cultural care îi invită pe tinerii din Sibiu să descopere spațiul urban prin fotografie,...

Știri pe același subiect