19.2 C
Sibiu
marți, august 9, 2022

Un nou traseu pentru biciclete: „Brukenthal – Țara Oltului”

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 9:00, Asociația Tură în Natură Sibiu invită bicicliștii sibieni la inaugurarea traseului cicloturistic „Brukenthal – Țara Oltului”. Bicicliștii vor pleca din parcarea din fața magazinului Hervis (Shopping City Sibiu), și vor urma traseul marcat cu litera C (de la cicloturism) de culoare albastră.
Traseul cicloturistic „Brukenthal – Țara Oltului” leagă două dintre orașele transilvănene în istoria cărora un loc important la avut Baronul Samuel von Brukenthal: Sibiu și Avrig. Traseul parcurge două dintre regiunile istorice și culturale din apropierea Sibiului, Podișul Hârtibaciului și Țara Oltului, dând bicicliștilor posibilitatea să întâlnească câteva obiective turistice, istorice, culturale sau naturale deosebite printre care linia ferată îngustă a Mocăniţei de pe Valea Hârtibaciului, Biserica Ortodoxă din Mohu (monument istoric), Biserica Evanghelică Maghiară din Săcădate, Palatul de vară al Baronului Samuel von Brukenthal de la Avrig, aria specială de protecție avifaunistică Podișul Hârtibaciului sau aria specială de protecție avifaunistică Piemontul Făgăraș.
Traseul este unul ușor din punct de vedere al dificultății și are o lungimea de 77 de km dus – întors și o diferența de nivel de 460 m. Deoarece traseul este în proporție de 40% off-road se recomandă utilizarea bicicletelor tip mountain-bike și purtarea căștii de protecție pentru bicicliști.
Traseul „Brukenthal – Țara Oltului” este unul dintre cele cinci trasee de cicloturism pe care Asociația Tură în Natură Sibiu le-a marcat în cadrul proiectului „Sibiu – UnDa Verde pentru Biciclete!”, însumînd peste 250 de kilometri de trasee noi, al căror scop este de a pune în valoare zonele turistice, istorice, culturale și naturale din împrejurimile Sibiului.
Pentru detalii despre traseele de cicloturism marcate de Asociația Tură în Natură puteți accesa pagina de internet www.turainnatura.ro sau ne puteți contacta pe adresa info@turainnatura.ro sau la telefon 0720.003.332.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Poliția Locală a întocmit 89 de amenzi șoferilor care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, fără a avea acest drept

Persoanele cu dizabilități din Sibiu au la dispoziție 208 locuri de parcare pe domeniul public al municipiului Sibiu, atât...
spot_img

Știri pe același subiect