Doi bărbați au fost prinși băuți la volan, un sibian având o alcoolemie uriașă, iar un tălmăcean era și fără permis.
Pe strada Viile Sibiului din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic un autoturism condus de către un sibian, în vârstă de 53 de ani.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,22 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, fiind deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
În Tălmaciu, pe Drumul Județean 105G, polițiștii rutieri au oprit pentru control un tractor, la conducerea căruia a fost identificat un localnic, în vârstă de 29 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul este neînmatriculat.
Totodată, testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,77 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
La nivelul Poliției Orașului Tămaciu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează infracțiunile de conducerea unui vehicul fără a deține acest drept, de punere în circulația sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat, precum și de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




