Un șofer băut bine a lovit două mașini pe strada Teilor din Sibiu. Bărbatul în vârstă de 47 de ani avea o alcoolemie de 1,82 miligrame de alcool pur în aerul expirat și a intrat pe contrasens pe strada cu sens unic.
Bărbatul era împreună cu un prieten în mașină și se întorcea de la un grătar. A intrat pe contrasens, nu a mai putut controla autoturismul și a lovit două mașini parcate în fața unui service auto. El a recunoscut cu seninătate că a băut câteva beri. “Lucram aici la mașină și am auzit o bubuitură, mașina a venit pe contrasens, a lovit cu oglinda partea din spate de la microbuz, m-am uitat după el și a intrat în mașina parcată pe partea cealaltă, mașină de client. După cum arăta era rupt nu beat, m-am pus în fața mașinii i-am zis să stea liniștit că chem poliția, omul a stat și a așteptat.” Sorin Achim, administratorul service-ului auto
Șoferul mașinii avea o alcoolemie de 1,82 mg de alcool pur în aerul expirat. El abia se mai putea ține pe picioare și cu greu a putut da explicații pentru cele întâmplate. Bărbatul a fost dus mai întâi la sediul poliției pentru audieri după care la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge. Polițiștii fac acum cercetări în acest caz.“Dispeceratul IPJ Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că pe strada Teilor s-a produs o tamponare și că șoferul acesteia a consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto respective a fost identificat, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul este 1,82 miligrame de alcool pur pe litru în aerul expirat, este condus la Spitalul Județean pentru recoltarea a două mostre biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Acesta a condus un autoturism și a acroșat ușor două autoturisme care erau parcate.” a declarat Ana Maria Popa, de la Poliția Rutieră Sibiu
Bărbatul care este de profesie șofer de tir s-a ales acum cu dosar penal și este cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.




