17.9 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Veşmântul Sf. Parascheva, la Sibiu

Cele mai citite

Se apropie sărbătoarea Sf. Parascheva, de aceea de luni, 9 oct., până sâmbătă, 14 oct. 2017, între orele 8.00 – 20.00, credincioşii sibieni se pot închina la Veşmântul care a acoperit trupul Sf. Parascheva, în Biserica “Sf. Luca” din str. Lungă. Zilnic va fi Sf. Liturghie de la ora 8.00 şi Acatistul Sf. Parascheva de la ora 18.00.
Sf. Parascheva s-a născut în satul Epivata, nu departe de Constantinopol, prin sec. XI. După moartea ei, trupul Sfintei a fost descoperit neputrezit şi bine mirositor. Moaştele ei s-au pus în biserica satului Epivata, apoi au fost duse la Târnovo, la Belgrad, la Constantinopol.
În anul 1641, domnitorul Vasile Lupu împreună cu Sf. Varlaam, mitropolitul Moldovei, au adus moaştele Sf. Parascheva la Iaşi, unde se păstrează până astăzi.
Minunile Sf. Parascheva sunt nenumărate. Veşmântul care acoperă moaştele o anumită perioadă de timp, ajunge să fie purtător de har, precum odinioară erau veşmintele Apostolilor (“Faptele Apostolilor”, cap. 19, v. 11-12). Un astfel de veşmânt a ajuns şi la Sibiu, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Laurenţiu Streza, în anul 2009, la biserica din strada Lungă. El este o mare binecuvântare şi mângâiere pentru toţi cei care sunt departe de Iaşi.

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: Sfânta Lumină a Învierii a fost primită la Mormântul Învierii Domnului la ora 14.35

Sfânta Lumină a fost primită la Mormântul Învierii Domnului, din Ierusalim sâmbătă, 19 aprilie 2025, în jurul orei 14:35.Anul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect