VIDEO/FOTO: Incendiu DEVASTATOR în centrul Sibiului! Trei apartamente și o casă au fost AFECTATE

Cele mai citite

UPDATE 3: „În urma incendiului a ars acoperișul a trei imobile pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați și a fost afectat interiorul a trei apartamente și o casă.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit produs la un cablu electric defect sau izolat necorespunzător față de materialele combustibile”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

UPDATE 2: Incendiul este localizat, nu mai există risc de propagare la alte construcții învecinate. Se lucrează pentru stingerea incendiului. Misiunea este în desfășurare.

UPDATE: „Incendiul se manifestă generalizat la o casă de locuit și la alte construcții învecinate pe o suprafață de aproximativ 300 mp.

Până în acest moment, o femeie în vârstă de 71 de ani are nevoie de îngrijiri medicale, aceasta a suferit o intoxicație cu fum. Urmează să fie transportată la UPU Sibiu.

Se lucrează pentru limitarea propagării incendiului la celelalte clădiri învecinate”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„La această oră, traficul rutier este blocat pe strada 9 Mai din municipiul Sibiu, pentru a asigura intervenția autospecialelor care acționează pentru stingerea unui incendiu.

Vă rugăm să respectați indicațiile polițiștilor rutieri care dirijează circulația și să manifestați prudență și atenție în conducere”, spune Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Un incendiu puternic a izbucnit luni după amiaza în municipiul Sibiu, în zona Pieței Aurarilor, iar salvatorii sibieni intervin de urgență.

Potrivit primelor informații, flăcările se manifestă la trei corpuri de clădire, iar pompierii acționează pentru limitarea și lichidarea incendiului.

La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD, intervenția fiind în plină desfășurare.

„ISU Sibiu intervine de urgență în municipiul Sibiu în Piața Aurarilor pentru stingerea unui incendiu.

Locuri de muncă

La fața locului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD.

Din primele informații incendiul se manifestă la trei corpuri de clădire”, a spus Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

SURSĂ FOTO: ISU Sibiu

SURSĂ VIDEO: INFO TRAFIC jud. SIBIU

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Se întorc „valorile” în pușcărie? Elena Udrea, Marian Vanghelie, Ioana Băsescu și alți inculpați care au beneficiat de prescripție, în centrul unei decizii ISTORICE...

CJUE: România a aplicat greșit prescripția. Dosarele închise ar putea fi redeschise prin căi extraordinare de atac.Curtea de Justiție...

Știri pe același subiect