Președintele Klaus Iohannis a susținut vineri seara o declarație de presă după ce CCR a anulat alegerile prezidențiale.
Vă prezentăm principalele declarații.
„CCR a decis să anuleze alegerile prezidențiale care s-au desfășurat în aceste zile. Decizia este obligatorie pentru toată lumea și ne conformăm.
Este o situație namaiîntâlnită. Să ne amintim cum s-a ajuns aici. La scurt timp după ărimul tur al localelor, am primit semnale, la început telefonice, de la servicii că anumite lucruri sunt ciudate.
Am cerut să se aprofundeze, să se verifice și în scurt timp am primit în scris. Am fost îngrijorat și am convocat CSAT.
Am avut 4 materiale: SRI, SIE, STS, MAI. CSAT a luat act de ele, le-a discutat și concluziile au fost grave.
Am dat un comunicat în sinteză a chestiunilor găsite atunci. Un candidat a beneficiat nelegal de promovarea electorală masivă în cele două zile cînd confiorm legii e interzis, sâmbătă și în ziua alegerilor.
Încalcă legislația electorală. Candidatul a declarat zero cheltuieli, cu toate că a derulat o campanie foarte sofisticată. Am primit informații de la servicii că campania a fost sprijinită dintr-un stat străin de interesele României. Sunt lucruri grave.
La puține zile după, un grup mare de ONG-uri mi-a cerut declasificarea materialelor. După discuțiile cu instituțiile care le-au întocmit, s-a convenit publicarea.
Așa a putut toată lumea să vadă ce s-a discutat în CSAT. CSAT nu are atribuții în alegeri, dar semnalele că această campanie a fost sprijinită ilegal din afara României, ne-a adus la concluzia că avem de-a face cu o chestiune de securitate națională, iar asta este o temă a CSAT.
După mai multe contestații din diverse părți, CCR a decis azi că se anulează toată procedura de alegere a președintelui.
Ce urmează? După validarea alegerilor parlamentare, convocarea noului Parlament, convocarea consultărilor cu partidele, constituirea noului guvern după alegerile parlamentare.
Noul guvern va stabili noi date la care se vor desfășura cele două tururi de prezidențiale. Ce fac eu? În Constituție, la art. 83, alin. 2,
„Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președinte nou ales”. Concluzie: Rămân în mandat până la alegerea noului președinte.
Nu voi fi premier, nu doresc, nu doresc decât să duc acest mandat la un bun sfârșit.
Mă voi implica ca și până acum pentru România, pentru români, mă voi implica pentru o Românie democrată, liberă, modernă, sigură, europeană.
România e o țară stabilă, sigură și solidă. Spun asta pentru economie, investitori, piețele financiare, spun asta pentru UE.
România este și rămâne o țară sigură, solidă, pro-europeană. Spun asta pentru NATO.
România rămâne un aliat sigur, solid și cred că e foarte important să știm că România nu e în dificultate”, a spus președintele Iohannis.