VIDEO: Transfăgărășanul intră în șantier! Șoferii sunt avertizați să circule cu prudență

Cele mai citite

Șoferii care intenționează să circule în perioada următoare pe DN7C – Transfăgărășan trebuie să se aștepte la intervenții pe carosabil.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au anunțat că au început lucrările de reparații pe mai multe sectoare ale unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din România.

Potrivit autorităților, lucrările vizează refacerea carosabilului pe suprafețe întinse și vor dura aproximativ trei săptămâni.

Pentru a reduce impactul asupra traficului turistic, intervențiile vor fi executate doar în timpul săptămânii, fără lucrări în zilele de weekend, când Transfăgărășanul este tranzitat de un număr mare de turiști și motocicliști.

Pe durata lucrărilor, conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu atenție sporită, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului aflat în teren.

Autoritățile recomandă prudență în zona șantierului și adaptarea vitezei la condițiile de trafic, pentru ca lucrările să se desfășoare în siguranță, iar circulația să fie afectată cât mai puțin.

SURSĂ VIDEO: DRDP Brașov

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO: O MINUNE de patrimoniu ascunsă într-un sat din Sibiu: biserica pe care timpul nu a reușit să o distrugă

„Aici nu suntem într-un muzeu european, suntem la Sebeșu de Jos.” Dincolo de această frază care pune în lumină...

Știri pe același subiect