10.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

VIDEO: Un urs s-a plimbat prin tot oraşul, animalul a fost împuşcat după mai bine de trei ore

Cele mai citite

A fost alertă maximă în Sibiu după ce un urs a fost văzut de dimineaţă în oraş. Mai mulţi oameni au sunat la 112 iar poliţiştii, jandarmii, pompierii şi specialişti de la Grădina Zoologică au pornit pe urmele animalului. Iniţial, ursul a fost văzut pe Calea Dumbrăvii însă era speriat şi a luat-o la fugă, a escaladat garduri, a intrat în curţile oamenilor şi chiar s-a urcat pe acoperişul unei case. A reuşit astfel să traverseze întreg oraşul şi a ajuns pe strada Lungă, unde a fost împuşcat în curtea unei fabrici.
Echipele de intervenţie au pornit în cautarea ursului imediat ce s-a dat alarma. Au verificat toate zonele, unde animalul a fost văzut de oameni însă acesta era extrem de speriat şi a fugit prin tot oraşul, a traversat centrul istoric şi a coborât în oraşul de jos. „Am fost la Liceul de Arte dimineaţă cu fetiţa la opt şi la 10 metri în faţa mea, de pe un zid a sărit într-o curte acolo. Am anunat la şcoala şi au închis şcoala. Am inţeles că a luat-o în nişte curţi şi a ajuns aici în zona Piaţa Cibin. Era mare, era speriat şi în mod sigur era un pericol.” a spus un sibian care a văzut ursul în centru
„Ursul a fost văzut în oraş, în Piaţa Mare, în faţa Primăriei, aici un tată, când l-a văzut, s-a pus pur şi simplu peste copil să-l apere. La rapiditatea cum se mişca, sărea garduri, ursul era un real pericol. Şeful Cancelariei de la mine l-a văzut în trafic şi nu îi venea să creadă. S-a încercat cu tranchilizante să se oprească ursul, dar nu s-a reuşit.” a declarat prefectul judeţului Cristian Roman
Echipele de intervenţie au găsit ursul abia pe strada Valea Mare, unde s-a urcat pe acoperişul unei case dar nu au reuşit să îl captureze. „Am fost de dimineaţă cu copiii la şcoală şi când m-am întors era agitaţie mare aici, poliţia ne-a spus să intrăm în casă, apoi am văzut pe geam ursul urcat pe casa de peste drum. Ne-am speriat foarte tare, nu am mai văzut niciodată aşa ceva.” a povestit o femeie care locuieşte în zona unde ursul s-a urcat pe acoperiş
Animalul a luat-o din nou la fugă, până pe strada Lungă unde a intrat în curtea unei fabrici de mobilă, acolo a fost împuşcat înainte să apuce să sară gardul. „Am avut peste 50 de lucrători din cadurl IPJ, din cadrul Jandarmeriei, al ISU, al poliţiei locale. Echipele au fost în urmărirea ursului dar acesta era foarte agil, a escaladat garduri, a intrat în curţile oamenilor, a traversat practic tot oraşul, centrul vechi, până a ajuns într-un final în oraşul de jos unde am reuşit să îl prindem. La prima vedere poate părea o măsură extremă împuşcarea dar s-a încercat cu tranchilizante, nu s-a reuşit. Nu ştim dacă a fost atins de tranchilizant sau nu dar exista riscul ca un urs sănit să fie şi mai agresiv. S-a deschis şi un dosar penal pentru uz de armă.” a declarat Tiberiu Ivancea, şeful IPJ Sibiu
Animalul împuşcat a fost preluat de Direcţia Sanitar Veterinară care urmează să facă mai multe analize. „Animalul a fost preluat de DSVSA Sibiu, îi vom face analize de trichină şi rabie şi pe urmă îl vom incinera.” a declarat Dn Fărcaş, directorul DSVSA Sibiu
Specialiştii prezenţi la capturarea ursului au estimat că aceasta avea vârsta de aproximativ 6 ani şi cântărea circa 150 de kilograme.
https://www.youtube.com/watch?v=YOTuLWL39n4

spot_img
Ultimele știri

Sorin Cigher: Toma și gemenii

Identitatea geamănului nu este cunoscută. De multe ori, interpretăm acest detaliu după cum ne convine sau după cum „dă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect