Zeci de solicitări la Ambulanță în noaptea de Revelion și prima zi din 2017

Cele mai citite

Zeci de consultații pentru personalul de gardă de la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș în noaptea de Revelion și prima zi din 2017. Personalul de la Urgență, dar și angajații de la Ambulanța Mediaș auavut destul de mult de lucru în noaptea dintre ani și în prima zi a noului an, intervențiile fiind mai numeroase față de o zi normală de lucru. Ca de obicei, mulți medieșeni sau persoane din localitățile învecinate Mediașului s-au prezentat la Urgență sau au solicitat Ambulanța din cauza consumului exagerat de alcool sau mâncare.
Personalul medical a lansat și un set de recomandări pentru zilele următoare, iar totul se poate rezuma într-un singur cuvânt: cumpătare. Astfel, medieșenilor le este recomandată multă cumpătare când vine vorba de consumul de alcool și consumul alimentar. Pentru cei care au probleme medicale recomandarea este să respecte medicamentația prescrisă de medic și să nu facă niciun fel de excese alimentare.

spot_img
Ultimele știri

Iată 5 mituri despre sănătate și alimentație în care oamenii încă mai cred – Vezi și ce spune știința, de fapt

Un raport global recent arată cât de răspândită a devenit dezinformarea în domeniul sănătății. Un studiu amplu relevă că...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect