7.9 C
Sibiu
luni, mai 12, 2025

Ziua părinților de îngeri, în memoria copiilor plecați prea devreme la cer

Cele mai citite
Cristina Voicuhttp://www.sibiu100.ro
https://sibiu100.ro/wp-content/uploads/2022/11/cristina-voicu-jpg.webp

Pentru al 15-lea an consecutiv în țară, al 14-lea în Sibiu, organizația E.M.M.A. comemorează copiii plecați mult prea devreme dintre noi. Singurul eveniment de acest gen din România, Ziua Părinților de Îngeri reunește activități desfășurate concomitent în mai multe orașe din țară. Anul acesta, în spațiul public au avut loc evenimente în Buzău, Codlea, Sibiu, Târgu Jiu, Timișoara și Urechești, Vâlcea.

Ziua Părinților de Îngeri a adus la un loc părinți, apropiați, susținători ai lor și voluntarii organizației, în curtea interioară a Muzeului Național Brukenthal. pentru a lansa baloane colorate, ca ritual simbolic de despărțire. Baloanele au purtat scrise pe ele mesaje de iubire și dor, în memoria copiilor-îngeri.

banner
banner
banner
Foto Sibiu 100%

Pe lângă locurile organizate oficial în țară, părinții și apropiații lor au fost invitați să lanseze baloane de Ziua Părinților de Îngeri, și în cadru intim sau grupuri restrânse. Sau pur și simplu, să posteze o poză cu un balon, în spațiul online, pe rețelele de socializare. Potrivit organizatorilor, ”orice mod de a onora memoria copiilor plecați la cer este salutar și apreciat pentru ceea ce simbolizează. Nimeni nu moare cu adevărat, atâta vreme cât cineva își amintește de el.”

Simona Marți. Foto Sibiu 100%

Mini-petrecere în memoria copiilor

Simona Marți, organizator și de trei ori mamă de înger, a ținut un discurs emoționant. Cuvintele ei au fost înregistrate audio și redate la difuzor, fiind singurul mod de a nu ceda lacrimilor. Tânăra Diana Stoica a încântat audiența cu un mini-recital vocal. De Ziua Părinților de Îngeri, curtea Palatului Brukenthal a fost decorată ca pentru o mini-petrecere. Au fost baloane, ursuleți de pluș, un bufet cu prăjituri și produse de patiserie. Lansarea baloanelor cu heliu a avut loc cu puțină întârziere, din cauza ploii torențiale din această după amiază.

Organizația ”E.M.M.A. Eternul Miracol Materna Alinare”a luat ființă în București, în 2008. Ea  sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil, în mod special pe cele care își pierd copilul înainte ca acesta să se nască. Anual organizează Ziua Părinților de îngeri, iar periodic, întâlniri de grup cu mamele și tații copiilor, în București și în alte orașe din țară. La acestea participă psihologi, cadre medicale, preoți.

Foto Sibiu 100%

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

„Casele de 35.000 de euro” se întorc împotriva lui George Simion. Se anunță un val de procese

Casele de 35.000 de euro promise de George Simion s-ar putea lăsa cu un adevărat val de procese împotriva...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect