Din cauza condițiilor meteorologice, evenimentul „Ziua Porților Deschise la Aeroclubul Teritorial Sibiu Hermann Oberth”, a fost reprogramat pentru sâmbătă, 5 iulie și se va desfășura între orele 09:30 și 15.30.
Ziua Copilului, sărbătorită cu întârziere
Evenimentul, inițial programat în data de 31 Mai, dorește să invite părinții și copiii să sărbătorească Ziua Copilului, chiar și cu întârziere, printre aeronave. Curioșii vor avea ocazia să vadă cum decurge o zi de activitate la un aeroclub, vor face cunoștință cu personalul și se vor familiariza cu aeronavele și activitatea de parașutism. Adulții pot efectua pe bază de programare salturi în tandem cu parașuta, contra cost. Doritorii pot contacta pentru această activitate organizatorii pe WhatsApp, la numărul de telefon 0740701886.
Zborul ține de vreme
„Îi așteptăm cu brațele deschise și pe cei mici dar și pe cei mari. Intrarea este liberă și oricine este binevenit, Nu e nevoie de rezervare. Aeroclubul nostru are mereu porțile deschise, mai ales pentru copii și tineri, deoarece microbul zborului se prinde încă din copilărie. Dacă vremea va fi nefavorabilă și nu va permite desfășurarea activităților programate pentru sâmbătă, acestea vor fi amânate pentru duminică, 6 iulie”, au transmis organizatorii.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.