Urmărire ca în filme în Sibiu. Polițiștii au plecat după un șofer care nu a oprit la semnalele lor

Cele mai citite

Joi dimineața, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au observat un șofer care a virat la stânga neregulamentar, încălcând marcajul continuu, pe Șoseaua Alba Iulia. Pentru că nu a vrut să oprească, polițiștii au plecat în urmărirea acestuia.

Bărbatul nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea pe Calea Turnișorului, unde a intrat în coliziune cu un stâlp, apoi cu o movilă de pământ, pe strada Distribuției, pe strada Autogării, pe Eduard Albert Bieltz, pe strada Batozei și apoi din nou pe Șoseaua Alba Iulia, unde a fost blocat și oprit de echipajele de poliție. După oprirea autoturismului, șoferul a coborât din auto și a încercat să fugă, fiind prins și imobilizat de către polițiști.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se afla un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat în localitatea Poiana Sibiului. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,89 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge. În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

Puțini șoferi știu: centura este obligatorie și pe locurile din spate. Ce spune Codul Rutier 2026

Potrivit Codului Rutier 2026, purtarea centurii de siguranță este obligatorie pentru toți ocupanții unui autovehicul, indiferent dacă se află...

Știri pe același subiect