7.9 C
Sibiu
joi, noiembrie 20, 2025

Tamponare în lanț produsă de un șofer sibian băut

Cele mai citite

Un sibian băut a lovit o mașină pe care a proiectat-o într-un alt autoturism oprit pentru a da prioritate pietonilor
Miercuri după amiaza, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lungă, un sibian în vârstă de 62 de ani, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, s-a izbit de un autoturism condus regulamentar în fața sa, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism al cărui conducător auto oprise înaintea unei treceri pentru pietoni pentru a acorda prioritate celor care traversau strada.
Testarea alcoolscopică a șoferului care a produs carambolul a indicat o valoare de 0,46 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Testările celorlalți doi șoferi au indicat faptul că nu consumaseră alcool înainte de a se urca la volan.
“Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar la nivelul Biroului Rutier Sibiu s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Cercetările continuă în acest caz sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”,m a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș

Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect