9.1 C
Sibiu
miercuri, aprilie 16, 2025

Percheziţii în Sibiu, alte 8 judeţe şi în Bucureşti într-un dosar privind colectarea şi reciclarea deşeurilor

Cele mai citite

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj efectuează, miercuri, 27 de percheziţii domiciliare în 9 judeţe şi în municipiul Bucureşti într-un dosar privind colectarea şi reciclarea deşeurilor, prejudiciul creat fiind de aproximativ 4,7 milioane lei.
Potrivit unui comunicat al IPJ Gorj, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează 27 de percheziţii domiciliare, în judeţele Gorj, Giurgiu, Timiş, Alba, Suceava, Neamţ, Iaşi, Olt, Dolj, Sibiu şi municipiul Bucureşti, în vederea documentării activităţii infracţionale a unor agenţi economici şi persoane fizice, care desfăşoară activităţi de colectare şi reciclare de deşeuri.
„Percheziţiile se derulează la sediile şi punctele de lucru ale mai multor agenţi economici, precum şi la domiciliile unor persoane fizice, care, începând cu anul 2017 şi până în prezent, ar fi dezvoltat un sistem de fraudare şi inducere în eroare a operatorilor implicaţi în mecanismul de transfer al responsabilităţii stabilite în sarcina producătorilor de deşeuri din ambalaje, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.700.000 de lei”, au informat reprezentanţii IPJ Gorj. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: A apărut maneaua lui Ponta. „Ziua în care tu m-ai inundat/Mi-a dat toată viața peste cap”

După ce a anunțat că a inundat satele românești pentru a salva Belgradul, candidatul Victor Ponta a primit în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect