A început distribuirea noilor recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor în zona de Nord a județului Sibiu

Cele mai citite

Noile recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor au început să fie distribuite în 20 de localități din zona de Nord a județului Sibiu.

Printre localitățile care vor primi pubele se numără Mediaș (24.000 bucăți), Dumbrăveni (6.631 bucăți), Copșa Mică (2.447 bucăți) și alte comune precum Șeica Mare, Bazna, Axente Sever și Biertan.

Investiția face parte din Proiectul „Recipiente de colectare – Etapa II”, cu o valoare totală de 75,3 milioane lei, din care 49,4 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027. Contribuția proprie a Consiliului Județean Sibiu este de 13,9 milioane lei, la care se adaugă TVA în valoare de 12 milioane lei.

Distribuirea recipientelor va continua până la sfârșitul lunii noiembrie, iar în cadrul proiectului vor fi distribuite 182.712 pubele și containere, cu capacități de 240 litri, 1,1 mc și 3 mc, destinate colectării selective a materialelor precum textile, plastic-metal, hârtie-carton și sticlă.

Locuri de muncă

Urmărește Sibiu 100% în Google NewsUrmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Cum îți petreci timpul liber în Sibiu săptămâna următoare?

La OUT & abOUT Sibiu găsești selecția celor mai interesante evenimente din perioada următoare, de vineri până vineri. Sibiul trece...

Știri pe același subiect