Accident pe strada Ștefan cel Mare. Se circulă îngreunat

spot_img
Cele mai citite

Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe strada Ștefan cel Mare, la ieșirea din municipiul Sibiu.

Autoritățile transmit că din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Agnita, un sibian în vârstă de 49 de ani a întors prin viraj la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Ruja.

Cei doi pasageri din autoturismul condus dinspre Agnita, o femeie în vârstă de 46 de ani și un minor în vârstă de 8 ani, ambii din Ruja, au fost transportați la spital conștienți.

La fața locului echipajul SMURD a acordat asistență medicală unei femei în vârstă de 46 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu întrucât a suferit un traumatism la umăr.

„SAJ SIBIU a trimis un echipaj de tip B în Sibiu pe str St. cel Mare, la un accident rutier produs între două autoturisme. Echiapajele ISU și SAJ au asistat medical două persoane, o femeie de 46 de ani și un copil de 8 ani.
Copilul a fost transportat la CPU Luther cu atac de panică pentru investigații suplimentare iar femeia a fost transportata de către echipajul ISU”, anunță autoritățile.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/OFICIAL: Ei sunt miniștrii noului Guvern. Dumitru Chisăliță va fi șeful Energiei

Guvernul Luca Niculescu, în fața testului decisiv! Lista miniștrilor a ajuns la Parlament. Când se dă votul.Premierul desemnat Luca...

Știri pe același subiect