Amenzi în valoare de aproximativ 20.000 de lei, aplicate de ITM Sibiu, în contextul COVID-19

Cele mai citite

Inspectorii de muncă din Sibiu au intensificat controalele de verificare a respectării măsurilor de combatere a infectării cu SARS-COV-2.

Astfel, în perioada 5-11 septembrie, I.T.M. Sibiu a efectuat un număr de 69 controale în domeniul securității și sănătății în muncă, al relațiilor de muncă și de verificare al modului în care se aplică măsurile de reducere a riscului de contaminare cu SARS-COV-2.
„Principalele neconformități constatate se referă la: instruirea necorespunzătoare a lucrătorilor, neîntocmirea instrucțiunilor proprii, deficiențe în domeniul electrosecurității, neplata drepturilor salariale, nerespectarea duratei normale a timpului de lucru, neacordarea repausului săptămânal. Deficiențele constatate au fost sancționate cu 31 de avertismente și nouă amenzi în valoare totală de 11.500 lei, fiind dispuse un număr de 50 de măsuri de remediere”, spune Remus Furtună, inspector șef al ITM Sibiu.
Deficiențele constatate cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 au fost sancționate cu șapte avertismente și opt amenzi în valoare totală de 8.000 lei și se referă la: neasigurarea substanțelor dezinfectante și neasigurarea triajului epidemiologic. Aceste verificări au fost intensificate în ultima perioadă în localitățile Slimnic, Miercurea Sibiului și Arpașu de Jos.
Potrivit ITM Sibiu, din totalul controalelor, zece au fost efectuate pe timp de noapte, iar șase sâmbăta și duminica.

spot_img
Ultimele știri

Protestul crescătorilor de ovine: Uniunea Oierilor cere reluarea urgentă a exporturilor și despăgubiri pentru fermierii afectați

Uniunea Oierilor din România anunță că se alătură protestului național al fermierilor din 30 iulie 2026 și solicită autorităților...

Știri pe același subiect