2.4 C
Sibiu
marți, decembrie 3, 2024

Reminder: 1 aprilie este termenul de plată a impozitelor și taxelor locale și de acordare a reducerii de 10%

Cele mai citite

1 aprilie este termenul limită pentru plata impozitelor și taxelor locale pe primul semestru al acestui an, până la această dată cetățenii putând beneficia și de reducerea de 10% din suma datorată.

Această bonificație de 10% se acordă numai persoanelor fizice care achită integral impozitele pe clădiri, terenuri și autoturisme aferente întregului an, neacordându-se și pentru taxa de salubrizare.

În cazul în care impozitele aferente primului semestru al acestui nu se achită până în data de 1 aprilie, se va aplica o penalizare de 1% / lună din suma datorată.

„Până în prezent, Direcția Fiscală a încasat 44,5 milioane lei în urma a aproape 80.000 de operațiuni de plată, dintre care 74.477 operațiuni în sumă de 28.773.534 lei au fost realizate de persoane fizice, iar 4.991 de plăți în valoare de 15.700.307 lei au fost efectuate de persoane juridice”, se arată în comunicatul de presă.

Plata impozitelor și taxelor locale poate fi efectuată prin mai multe instrumente și modalități, puse la dispoziția cetățenilor de Primăria Sibiu:

ELECTRONICE:

  • Pe platforma e-administrație a municipiului Sibiu – https://e-administratie.sibiu.ro/cmsSE/
  • Plată Express – fără autentificare, pe www.sibiu.ro (este necesar codul de bare de pe decizia de impunere anuală primită de cetățeni la adresa de domiciliu)
  • Prin aplicația mobilă e-Primăria Sibiu
  • Prin ghiseul.ro
  • Prin virament bancar, care se poate face de pe aplicațiile mobile de Internet banking, în conturile Primăriei Sibiu afișate pe următorul link, diferite pentru fiecare tip de operațiune de plată: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/conturi_iban.
    • Atenție! Cei care plătesc prin aplicațiile bancare sau prin ordin de plată trebuie să menționeze beneficiarul – Municipiul Sibiu și Codul de identificare fiscală – 4270740. În situația în care nu completează aceste informații, Trezoreria Sibiu va proceda la returnarea sumelor în contul bancar al plătitorului, obligațiile fiscale rămânând restante și datorându-se majorări de întârziere.

CU PREZENȚĂ FIZICĂ:

  • La ghișeul digital, amplasat în sediul central al Primăriei, la intrarea dinspre Piața Mică, disponibil non-stop, inclusiv după încheierea programului instituției și în weekend
  • La ghișeele Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr.15A, str. Samuel Brukenthal nr. 2 și Bd. Victoriei nr.1-3. Programul este disponibil aici: https://sibiu.ro/primaria/serviciu/183)
  • La oficiile poștale din municipiul Sibiu
  • În rețeaua BRD Groupe Société Générale, prin scanarea codurilor de bare de pe decizia de impunere
  • La stațiile de plată SelfPay din magazinele Profi, Carrefour, Kaufland, agenții CEC, etc.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Din 1 decembrie nu se va mai înmatricula nicio mașină second hand fără RAR Auto-Pass

Din 1 decembrie, vânzătorii de autovehicule rulate din România sunt obligați să obțină certificatul „RAR Auto-Pass” de la Registrul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect