Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Turcia că în cursul zilei de 29 iunie 2024, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei țări, 30 dintre acestea în zonele rurale și 14 în zone forestiere.
După cum este cunoscut, în perioada estivală, se vor înregistra temperaturi foarte ridicate în anumite zone ale țării, existând și pe viitor un risc ridicat de producere a unor incendii de vegetație.
În acest context, cetățenii români sunt sfătuiți să verifice condițiile meteorologice și eventualele atenționări emise anterior deplasării, să manifeste precauție în zonele afectate, iar în cazul în care primesc alerte telefonice cu privire la izbucnirea unor incendii în zona în care se află, să urmeze instrucțiunile autorităților locale și ale reprezentanților unităților hoteliere, să monitorizeze îndeaproape mass-media locale și să își anunțe prezența la nivelul misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României din Republica Turcia.
De asemenea, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se asigure că deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente, și să menţină în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7940, Consulatului General al României la Izmir: +90 232 4650579 și Consulatului General al României la Istanbul: +90 212.358.0516, +90 212.358.3537, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de urgență ale: Ambasadei României la Ankara: +90.532.318.1726, Consulatului General al României la Izmir: +90 530 4150077 și Consulatului General al României la Istanbul: +90 533.542.0695.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro/ (Sfaturi, alerte de călătorie), https://ankara.mae.ro, https://izmir.mae.ro, https://istanbul.mae.ro.
Totodată, MAE reamintește că este în vigoare o atenționare de călătorie valabilă pentru Grecia, disponibilă pe pagina de Internet a MAE: https://mae.ro/node/65038.