30.7 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

Au început controalele la comercianții de articole pirotehnice

Publicitate

Cele mai citite

Inspecţia Muncii derulează o acţiune naţională de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice.

Acțiunea este motivată și de evenimentele grave petrecute în anii anteriori, în ţară şi în străinătate, soldate cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice.

Conform unui comunicat, acţiunea de control, care a început pe 5 decembrie 2022 şi se va derula până pe 6 ianuarie 2023, are ca obiective identificarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice privind respectarea prevederilor legale în vigoare.

„Această acţiune este motivată de evenimente grave petrecute în anii anteriori, în ţară şi în străinătate, soldate cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice, care au provocat pagube materiale şi, uneori, chiar victime, repercusiunile făcându-se resimţite pe o suprafaţă considerabilă în jurul acestor depozite.

Un alt motiv care stă la baza desfăşurării acestei acţiuni este faptul că, în perioada sărbătorilor, se înregistrează cazuri frecvente de vătămări corporale produse de utilizarea articolelor pirotehnice de către copii cu vârsta sub 18 ani. Astfel, se impune efectuarea de controale la comercianţii şi deţinătorii unor astfel de articole, pentru a se verifica respectarea legislaţiei specifice în domeniu.

Pentru toate neconformităţile constatate cu ocazia controalelor, se vor dispune măsuri cu termene precise de remediere şi, în funcţie de gradul de pericol social al faptei, se vor aplica sancţiuni, de la avertismente până la sistarea activităţii, conform prevederilor Legii nr. 126/1995, modificată şi completată”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Anul trecut, în județul Sibiu, un minor în vârstă de 17 ani a fost rănit în urma folosirii unei petarde din categoria celor interzise la deținere și folosire, acesta suferind o traumă sonoră la o ureche.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Românii preferă litoralul românesc pentru minivacanța de Rusalii. Și Sibiul e în topul preferințelor

Românii își vor petrece minivacanța de Rusalii pe litoralul românesc. Prețul mediu pentru un sejur de 2 nopți este...

Știri pe același subiect